Locul unde se aude linistea...

Am mai vorbit dealungul vremii de acest loc. Pe unii chiar i-am stresat cu insistenta mea si cu amanuntele pe care le-am cules si impartasit in povestile mele.

Desi cu raceala dupa mine si desi am ezitat de citeva ori daca sa sau daca sa nu, pina la urma am plecat pe drumul Iancului si am ajuns, din nou, la Tebea. Aici este minunatul loc in care se aude linistea. Aici este locul unde oamenii te privesc in ochi, iti zimbesc fara fatarnicie si iti ureaza "bine ati venit sanatos" din tot sufletul.

Am condus citeva ore, numai 5, si am ajuns atit de departe si atit de aproape in acelasi timp. Sint in epoca intenetului si fac focul cu lemne. Ma bucur ca un copil cind aud cocosii dimineata sau cind se crapa de ziua. Nu ma supar cind ma trezesc la ora 6 sa mai bag un lemn pe foc. Este ceva natural sa ma dau jos din pat cind casa este inca un pic dezmortita sa dau fuga in pivnita si sa pun repede lemne pe foc pentru ca apoi sa ma duc si sa ma strecor din nou in culcus unde plapuma inca mai pastreaza parte din caldura corpului meu si sa sforai linistit pina la ora 10...

Azi m-am dus la biserica. Am fost l0 slujba. Nu la toata. Poate ca unii o sa zica: ce e anormal in asta? Lucrul acesta il vor spune cei care nu imi cunosc ideile si opiniile vis-a-vis de cler, biserica si institutia religiilor de pretutindeni si oricare ar fi acestea. In fine, nu dezvolt. Spun doar atit am fost la slujba si am stat mai bine de o ora. La biserica din Tebea. Biserica cu tricolor. Fiind mai relaxat, destul de detasat am observat fetele oamenilor,am observat cum se comportau unii si altii am vazut lucruri si gesturi. Interesant. Putini oameni insa. Tinerii nu mai merg la biserica. Am aprins citeva lumanari. Si pentru viisi pentru morti. Asa este bine. Nu caut explicatii. Cel putin nu astazi si nu acum si aici.

Am vazut insa si ceva ce n-a vazut niciunul dintre cei "x la n" vorbitori care s-au adresat multimii cu ocazia comemorarii lui Avram Iancu: biserica asta are nevoie de un tavan nou, sint locuri pe unde intra apa, mai trebuie reparate citeva colturi si altele. Tribunule, bunule si nebunule daca tot va pasa atit de mult de tara asta cit clamati la microfon, de ce nu ajutati la pastrarea tribunei de unde v-ati aruncat flacarile si furia politica? De ce nu ajutati donind ceasurile voastre de zeci de mii de euro pentru refacerea acoperisului acestei biserici? De ce va aduceti aminte de Tebea doar atunci cind este "politicaly corect" pentru voi? De ce doar cereti si nu dati nimic in schimb? Daca as fi Iancu as pune tunurile pe voi!

Revin in casuta linistit dupa momentul de revolta interna pe care l-am avut acolo, sus, la biserica. Aici este cald, este bine, se aud colindele de pe laptop. Se imbina fantastic de bine era tehnologiei avansate si era din vremurile de mult trecute. Savurez laptele proaspat primit dimineata de la un vecin care probabil ca se ocupa de animale pe vremea cind eu inca dormeam. Voi bea o tuica de pruna din productie proprie, voi sta in sufragerie savurind gustul prunei sau marului distilat ma voi uita pe geam catre Caraci si imi voi asuma linistea.

Buna ziua, buna seara, buna dimineata, la buna revedere liniste! Acesta va fi motto-ul meu pentru cele citeva urmatoare zile.

decembrie '89

sa va povestesc o secventa: 17 decembrie 1989 prima mea permisie. ies in oras cu mama, cu tata si sora mea. ajunsesem de 4 zile in ploiesti transferat pe pile de la birlad. eram in oras. vad un curier cu arma in mina si ochiul meu aluneca catre incarcator. avea incarcatorul plin. stig la el si il intreb ce se intimpla. imi raspunde ca are misiune si ca e Mircea cel Batrin. tata se uita la mine. el a facut cehoslovacia cind era in armata si stie ce inseamna asta. eu ma uit la ei si le spun ca trebuie sa plece acasa. e alarma de razboi! imi duc in fuga parintii si sora la gara unde ma intilnesc cu un coleg. acolo el se despartea de ai lui. nu stiau nimic. le spun. se ingrozesc. pleaca pllingind cu toti.. noi fugim catre unitate. in drum ne ajunge un camion care ne ia pe sus si ne lasa la unitate. deja se impartea munitia de razboi. incarcam gloantele in incarcatoare si ne e frica. sintem niste copii de 18 -19 ani. ce va fi oare. stam toata noaptea treji pe platou cu lazile de munitie linga noi....sint multe de povestit...nu doresc nimanui sa traiasca asa ceva. dar vreau ca amintirea acelor zile sa fie vie si nealterata! au urmat apoi iesirile in oras, patrulele, pistolul din geanta unei doamne din vasile lupu (sediul secu), un nene care fuge de patrula, un altul care reuseste sa se agate de un TAB si care este impuscat de noi, un coleg care este impuscat in frunte, un coleg care s-a sinucis dupa ce a aflat ca parintii i-au fost omoriti, un autobuz pe care s-au pus AG-urile la otopeni...crunt...apoi a urmat senzatia de eliberare de frica....

..dintre nameti...

Azi nu voi vorbi despre miscarea populara din decembrie. O voi aminti pentru ca trebuie sa amintim multor cetateni ca acele momente nu trebuie uitate niciodata. Si nici idealurile tinerilor care au fost jertfiti atunci nu trebuie uitate.

Astazi vreau sa vorbesc despre nameti. Nu am mai vazut de multa vreme nameti in Bucuresti. Azi noapte m-am plimbat un pic prin Bucurestiul inzapezit inca. Se vedeau urmele zilei prin nameti. Urmele masinilor: urme de roti, ramasite din stopuri si faruri, ramasite din plasticul spoilerelor sparte, ramasite din pragurile agatate in zapada necuratata. Bine ca nu am gasit urme de coate si genunchi! Retoric m-am intrebat: pe vremea aceea cind ne scoteau de la scoala sau serviciu sa dam zapada era la fel? Acum nu mai iese nimeni nici de frica amenzilor. De unde atita spirit civic? De unde atita constiinta?

Sa fim seriosi domnilor! Echipele de deszapezire au actionat .... doar pe strazile primarilor! In rest nimic demn de semnalat. Bucurestiul este in continuare sub nameti. Azi erau doar trei masini care incurcau circulatia.

Si tot printre namenti a inceput furia cumparaturilor. In plina criza drumurile catre malluri sint superaglomerate si superpline de neinspirati care nu stiu pe unde se circula, care sint sensurile si pe unde pot sa parcheze. Si o gramada de soferi de duminica sau de vacanta care s-au trezit la volan. La fel era si o vecina de-a mea dimineata care incerca sa iasa din parcare, dintre nameti, cu cauciucuri de vara! Bine ca avea ea cizme desi dupa logica ar fi trebuit sa fie in slapi! Ar fi fost o atitudine de vacanta!

Cu zapada inainte

Am citit o postare a unei prietene de pe facebook. Postarea mi-a prilejuit amintiri placute si neplacute in acelasi timp.

Pentru mine decembrie este o luna a controverselor, o luna a antipozilor si a trairilor contradictorii. Pe de-o parte ma simt bine pentru ca este ziua mea, pentru ca se termina anul si ca incepe un an nou, pentru ca simt ca in aceasta luna sint cel mai in forma. Pe de alta parte am sentimente neplacute datorita faptului ca stiu ca a mai trecut un an din viata mea, ca stiu ca amicii mei morti in revolutie in 89 nu o sa mai invie niciodata si ca pe masura ca trece timpul numai tarina isi mai aduce aminte de ei sau politicienii cind au nevoie de capital, pentru ca stiu ca timpul pierdut nu se mai intoarce.

Anul acest o sa incerc sa fac ce mi-am propus:
- in primul rind miine o sa ma duc la biserica pentru ca am promis ca daca scapam de rosii asa voi face;
- pe urma, peste 3 zile ma voi duce din nou la biserica sa aprind cite o luminare pentru fiecare prieten mort in 89 si una pentru bunicul meu;
- mai apoi voi chema familia la noi acasa in seara de Craciun, ei vor cinta colinde, eu voi face fotografii, va fi un miros aparte de cozonac si colinde;
- pe urma imi voi lua familia si vom pleca la Tebea, unde vom petrece citeva zile si noaptea dintre ani acolo unde se aude linistea.

Printre altele vreau sa uit de alergatura, fuga dupa bani, munca, timp la limita, nebunie, aglomeratie, certuri, suparari. Vreau sa fiu doar eu, noi si natura...Aceasta va fi atitudinea mea de la acest sfirsit si inceput de an!