Au trecut 22 de ani de cind am terminat liceul. Au trecut 22 de ani de cind am fost recrutat si am plecat in armata. Au trecut alti 22 de ani de cind a trecut decembrie '89. Au trecut 22 de ani de cind aveam 19 ani.....
Am spus-o si o repet: cine uita nu merita! Nu imi apartine dar imi place atit de mult ca o spun ca si cum eu as fi spus-o prima data, vreodata!
Ma uit la stiri si vad, pentru a cita oara, cum o motiune de cenzura este respinsa si cum, cei al caror obraz ar trebui sa crape de rusine, ies in fata camerelor si arunca cu invective in stinga si in dreapta.
Macar in aceasta zi ar fi trebuit sa le fie rusine si sa se abtina. Toti! Inclusiv cei care au calcat in picoare o coroana de flori depusa de Presedinte. Coroana era pentru ei, pentru eroi, nu pentru ei pentru mojicii care s-au strins acolo sa arunce cu noroi in aceasta zi...
Eu voi trece sa aprind o luminare si voi trimite un gind catre cei care au murit pentru ca eu sa ma pot exprima asa cum o fac acum. Eu am avut mai mult noroc decit ei.... iar eu promit sa nu uit niciodata!
Asta e atitudinea mea.
joi, 22 decembrie 2011
duminică, 18 decembrie 2011
Drumul spre casa....de acolo unde nu e acasa
Fara sa vreau de cite ori vin de acolo, pe drum, ma napadesc multe ginduri si milioane de imagini imi trec prin fata ochilor ca si cum as trai intr-o realitate paralela. E ca si cum Asimov s-ar juca cu mine si in joaca lui m-a pus pe masa aceea din nuvela aceea in acre oamenii erau doar niste jucarii pentru niste alti oameni care la rindul lor erau si ei niste simple jucarii...
Pe drumul catre acasa cind vin de acolo unde acasa nu e acasa sint alt om si sint napadit de dialoguri pe care nu le am cu nimeni decit cu mine. Pe drumul spre casa imi aduc aminte toate intrebarile care mi-au fost puse si imi vin in minte toate raspunsurile pe care nu le-am dat sau mi-a fost frica sa le dau. De cele mai multe ori ma razboiesc si ma cert cu cineva si ii dau replici dure, sint vehement in afirmatii ca apoi sa cad intr-o blegeala si stare de lehamite cind imi dau seama cit de mic si neinsemnat sint eu pe aceasta masa unde altii se joaca cu mine...
Drumul spre casa de acolo unde nu e acasa nu este niciodata usor. Este un drum greu, lung, apasator. Este un drum in care, daca pedala acceleratiei ar putea sa plinga sau sa tipe, sint sigur ca ar fi foarte indreptatita sa o faca. Este un drum care mereu este mai scurt dar mereu este mai lung si mai greu de facut iar de fiecare data pe drumul acesta vad ca realitatea este alta si nu este cea pe care o vad eu de acasa.
Am vrut sa va transmit un pic din emotiile si trairile mele cind ma intorc de la Valea Screzii. Nu pot plinge pentru ca nu pot. Pentru ca nu am fost invatat sa pling si pentru ca nu imi curg lacrimile. Sint de cele mai multe ori mut de lacrimi si am acel nod in git care imi spune ca lacrimile mele s-au terminat inainte ca ele sa vina. Mi-e teama ca daca o sa pling nu o sa ma mai pot opri si ca plinsul meu nu va ajuta pe nimeni, nici chiar pe mine.
Simbata am fost la Valea Screzii. In afara de evenimentul media creat in
jurul focului din noaptea zilei de 13 decembrie 2011, ce coincidenta
amara chiar de ziua mea...., lucrurile acolo merg inainte si oamenii de
acolo care sint demult obisnuiti cu greutatile incearca sa isi
reconstruiasca viata si sa o duca mai departe.
Sint bucuros si dezamagit de acele televiziuni (teleVIZUINI cum le mai spun eu) care pina acum nu au reusit sa descopere acest asezamint. I-as intreba daca au imagini de acum 2 ani, 3 ani, 1 an...3 luni de acolo? Sint sigur ca nu filmate de ei, cu mici exceptii. Dar cind au simtit evenimentul, extraordinarul sau senzationalul (din coltul ecranului) au venit repede sa arate lumii ca ei sint acolo unde se intimpla lucrurile. Unde ati fost domnilor cind acesti oameni nu aveau cartofi si ceapa sau nu aveau lemne de foc sau nu aveau polistiren sa isi izoleze casele sau nu aveau boiler de apa calda sau nu aveau ... zahar, ulei, faina ... deoarece asta nu se poate scrie cu litere de-o schioapa in coltul ecranului sau pe burtiera... Dar ma bucur ca in ceasul al 12-lea au venit si sint rezultate vizibile si pozitive.
Acum sint bucuros pentru ca acolo copii vor avea, cel putin o vreme pina uitarea si senzationalul va fi disparut, un pic mai mult si un pic mai bine decit pina acum. Sint convins ca si ei stiu asta. Nu e prima data cind vine cineva, pleaca si ... nu mai vine. Unora li s-a intimplat asta chiar cu familia sau mai rau cu parintii....
Ma bucur pentru ca am intilnit acolo oameni care faceau voluntariat pentru ca asa li s-a parut normal, nu pentru ca e trendy sau fancy sau pentru ca i-a obligat cineva, si imi pare bine ca lumea s-a mobilizat asa cum s-a mobilizat. Nu stiu daca e vre-o ratiune care a contribuit la acest lucru dar sper sa ii tina mai mult decit un sezon.
Ma opresc aici caci imi dau seama ca dialogurile mele din masina, cu mine, tind sa treaca pe hirtie si nu e bine.
Voi mai face insa un gest. Le voi multumi aici tuturor celor care s-au implicat si care au donat si au trimis un pic sau mai mult catre Valea Screzii prin intermediul caravanei organizate simbata dimineata. Nu le voi da numele pentru ca nu stiu daca vor acest lucru. Le voi multumi insa pe grupuri: Asociatiei ClubFORD, membrilor formului ClubFORD, colegilor din PMI, colegilor de la cursul PM, colegilor de la birou, colegilor din liceu, colegilor din facultate, prietenilor mei si colegilor si prietenilor acestora.
Ne mai vedem pe drumul de intoarcere, din nou, in ianuarie ca o continua atitudine a mea si a unora dintre noi ....nu stiu insa cite televiziuni vor mai fi atunci acolo...SENZATIONAL!
Pe drumul catre acasa cind vin de acolo unde acasa nu e acasa sint alt om si sint napadit de dialoguri pe care nu le am cu nimeni decit cu mine. Pe drumul spre casa imi aduc aminte toate intrebarile care mi-au fost puse si imi vin in minte toate raspunsurile pe care nu le-am dat sau mi-a fost frica sa le dau. De cele mai multe ori ma razboiesc si ma cert cu cineva si ii dau replici dure, sint vehement in afirmatii ca apoi sa cad intr-o blegeala si stare de lehamite cind imi dau seama cit de mic si neinsemnat sint eu pe aceasta masa unde altii se joaca cu mine...
Drumul spre casa de acolo unde nu e acasa nu este niciodata usor. Este un drum greu, lung, apasator. Este un drum in care, daca pedala acceleratiei ar putea sa plinga sau sa tipe, sint sigur ca ar fi foarte indreptatita sa o faca. Este un drum care mereu este mai scurt dar mereu este mai lung si mai greu de facut iar de fiecare data pe drumul acesta vad ca realitatea este alta si nu este cea pe care o vad eu de acasa.
Am vrut sa va transmit un pic din emotiile si trairile mele cind ma intorc de la Valea Screzii. Nu pot plinge pentru ca nu pot. Pentru ca nu am fost invatat sa pling si pentru ca nu imi curg lacrimile. Sint de cele mai multe ori mut de lacrimi si am acel nod in git care imi spune ca lacrimile mele s-au terminat inainte ca ele sa vina. Mi-e teama ca daca o sa pling nu o sa ma mai pot opri si ca plinsul meu nu va ajuta pe nimeni, nici chiar pe mine.
 |
| Valea Screzii - oct 2011 |
 |
| Valea Screzii - dec 2011 |
 |
| Sala de mese - oct 2011 |
 |
| Sala de mese ...de campanie - dec 2011 |
 |
| Sala de mese - dec 2011 |
Sint bucuros si dezamagit de acele televiziuni (teleVIZUINI cum le mai spun eu) care pina acum nu au reusit sa descopere acest asezamint. I-as intreba daca au imagini de acum 2 ani, 3 ani, 1 an...3 luni de acolo? Sint sigur ca nu filmate de ei, cu mici exceptii. Dar cind au simtit evenimentul, extraordinarul sau senzationalul (din coltul ecranului) au venit repede sa arate lumii ca ei sint acolo unde se intimpla lucrurile. Unde ati fost domnilor cind acesti oameni nu aveau cartofi si ceapa sau nu aveau lemne de foc sau nu aveau polistiren sa isi izoleze casele sau nu aveau boiler de apa calda sau nu aveau ... zahar, ulei, faina ... deoarece asta nu se poate scrie cu litere de-o schioapa in coltul ecranului sau pe burtiera... Dar ma bucur ca in ceasul al 12-lea au venit si sint rezultate vizibile si pozitive.
Acum sint bucuros pentru ca acolo copii vor avea, cel putin o vreme pina uitarea si senzationalul va fi disparut, un pic mai mult si un pic mai bine decit pina acum. Sint convins ca si ei stiu asta. Nu e prima data cind vine cineva, pleaca si ... nu mai vine. Unora li s-a intimplat asta chiar cu familia sau mai rau cu parintii....
Ma bucur pentru ca am intilnit acolo oameni care faceau voluntariat pentru ca asa li s-a parut normal, nu pentru ca e trendy sau fancy sau pentru ca i-a obligat cineva, si imi pare bine ca lumea s-a mobilizat asa cum s-a mobilizat. Nu stiu daca e vre-o ratiune care a contribuit la acest lucru dar sper sa ii tina mai mult decit un sezon.Ma opresc aici caci imi dau seama ca dialogurile mele din masina, cu mine, tind sa treaca pe hirtie si nu e bine.
 |
| Viata continua in Valea Screzii |
Ne mai vedem pe drumul de intoarcere, din nou, in ianuarie ca o continua atitudine a mea si a unora dintre noi ....nu stiu insa cite televiziuni vor mai fi atunci acolo...SENZATIONAL!
miercuri, 14 decembrie 2011
Din nou despre Valea Screzii
Ieri a fost ziua mea. Un 13 decembrie destul de mohorit, daca e sa ma iau dupa cum arata meteorologic, si care nu prevestea nimic rau dar nici lucruri fantastice. Am pornit insa la drum cu dorinta de a face soarele sa iasa si sa zimbeasca macar pentru citeva minute pe cer. Nu stiu daca a fost sau nu asa caci in virtejul care a urmat nu am mai avut timp sa ma uit pe geam si sa observ daca s-a intimplat sau nu minunea.
Lucrurile au devenit, brusc, grave in momentul in care un coleg m-a anuntat ca a auzit o stire la radio despre Valea Screzii: auzise ca a luat foc o casa acolo si ca sint probleme. Am crezut ca e o confuzie si ca stirea de la radio e una veche, caci eu stiam ca acum citeva zile luasera foc capitele de fin. Am sperat sa fie acesta adevarul. Am dat citeva telefoane, am cautat pe net si am aflat ca realitatea era mult mai cruda si mult mai fumeginda. Da, era real: luase foc cantina, bucataria si administratia. Dupa ce am aflat care e situatia, ce e nevoie si cum as putea sa ajut am inceput sa dau meiluri, telefoane, mesaje pe facebook si sa incerc sa constientizez prietenii si colegii ca lucrurile sint grave acolo.
Vestea buna a fost ca nu au fost victime si ca nimeni nu a afost ranit! Restul ....le putem pune la loc si le putem reface!
Noi ne organizasem sa mergem pe 17 decembrie acolo pentru a duce cite ceva pentru Craciun. Depasarea era deja stabilita si lucrurile erau puse la punct logistic. Avind in vedere evenmentele am incercat insa sa obtin suplimentari de produse si bunuri pentru a suplini ceea ce a ars: alimentele, efectele si obiectele din sala de mese, calculatoare, etc.
Cu ajutorul colegilor de pe ClubFORD am reusit sa mobilizam ceva lume si joi, 15.12.2011 la ora 20.00 la Academia Militara vom stringe ce aduce fiecare.
Simbata un prieten va fi in Brasov la ora 10-11 pe Strada Bisericii Romane Nr 47 de la Biserica Ortodoxa si va colecta de la brasovenii care m-au sunat ca vor sa doneze si ei cite ceva si apoi le va aduce la Valea Screzii.
Eu i-am rugat pe prieteni sa nu imi cumpere nimic de ziua mea si sa cumpere zahar, ulei, orez, etc pentru Valea Screzii cu banii pe care i-ar fi cheltuit pentru cadoul meu.
Acum lucrurile vor intra in normal la Valea Screzii dar, pentru cei care vor sa ajute, mai este nevoie de multe: trebuie refacut ceea ce focul a distrus:
- sala de mese;
- bucatarie;
- administratie (xerox, pc, birouri, etc)
Pentru a reface toate acestea e nevoie de materiale de constriuctii, mina de lucru si multa bunavointa.
Eu voi milita si voi duce o campanie destul de agresiva in aceasta directie chiar cu riscul de a parea ca sint nesimtit. Asta va fi atitudinea mea...
Lucrurile au devenit, brusc, grave in momentul in care un coleg m-a anuntat ca a auzit o stire la radio despre Valea Screzii: auzise ca a luat foc o casa acolo si ca sint probleme. Am crezut ca e o confuzie si ca stirea de la radio e una veche, caci eu stiam ca acum citeva zile luasera foc capitele de fin. Am sperat sa fie acesta adevarul. Am dat citeva telefoane, am cautat pe net si am aflat ca realitatea era mult mai cruda si mult mai fumeginda. Da, era real: luase foc cantina, bucataria si administratia. Dupa ce am aflat care e situatia, ce e nevoie si cum as putea sa ajut am inceput sa dau meiluri, telefoane, mesaje pe facebook si sa incerc sa constientizez prietenii si colegii ca lucrurile sint grave acolo.
Vestea buna a fost ca nu au fost victime si ca nimeni nu a afost ranit! Restul ....le putem pune la loc si le putem reface!
Noi ne organizasem sa mergem pe 17 decembrie acolo pentru a duce cite ceva pentru Craciun. Depasarea era deja stabilita si lucrurile erau puse la punct logistic. Avind in vedere evenmentele am incercat insa sa obtin suplimentari de produse si bunuri pentru a suplini ceea ce a ars: alimentele, efectele si obiectele din sala de mese, calculatoare, etc.
Cu ajutorul colegilor de pe ClubFORD am reusit sa mobilizam ceva lume si joi, 15.12.2011 la ora 20.00 la Academia Militara vom stringe ce aduce fiecare.
Simbata un prieten va fi in Brasov la ora 10-11 pe Strada Bisericii Romane Nr 47 de la Biserica Ortodoxa si va colecta de la brasovenii care m-au sunat ca vor sa doneze si ei cite ceva si apoi le va aduce la Valea Screzii.
Eu i-am rugat pe prieteni sa nu imi cumpere nimic de ziua mea si sa cumpere zahar, ulei, orez, etc pentru Valea Screzii cu banii pe care i-ar fi cheltuit pentru cadoul meu.
Acum lucrurile vor intra in normal la Valea Screzii dar, pentru cei care vor sa ajute, mai este nevoie de multe: trebuie refacut ceea ce focul a distrus:
- sala de mese;
- bucatarie;
- administratie (xerox, pc, birouri, etc)
Pentru a reface toate acestea e nevoie de materiale de constriuctii, mina de lucru si multa bunavointa.
Eu voi milita si voi duce o campanie destul de agresiva in aceasta directie chiar cu riscul de a parea ca sint nesimtit. Asta va fi atitudinea mea...
luni, 12 decembrie 2011
Greva ... olandeza
Pai pina cind sa avem de suferit ca i se scoala lui iX sau lui Ygrec sa ne spuna ce si cum sa facem. Nu pot zice ca nu imi place Olanda. E o tara frumoasa si in care as putea supravietui linistit chiar daca mersul pe bicicleta ma cam lasa rece.
Din nefericire au inceput sa imi devina din ce in ce mai dragi de cind se opun cu stoicism intrarii noastre in spatiul Schengen. Adica ei sint mai egali ca noi si noi sintem mai prosti ca ei. Pai nu este asa. Le e frica! Cred ca le tremura fundul cind se gindesc ca noi am putea sa le luam locurile de munca si ca ei, unii dintre ei, niste degenerati nu ar mai avea cu ce sa isi cumpere iarba. Am colegi si prieteni care au facut cariera la ei in tara in companii mari. Cred ca la guvernanatii lor au ajuns statisticile acestea si acum incearca sa puna talpa....rusinos.
Ca sa fiu sincer m-am gindit bine si voi lupta sa se boicotez produsele de provenienta olandeza de pe piata noastra. Cum voi vedea un produs de la ei cum nu il voi cumpara si ii voi face publicitate negativa. Ei merita sa inteleaga ca si noi putem sa ii punem la colt. Ar trebui sa inaspreasca controalele in vami si sa le tina florile si legumele mai mult in coada la control....sa aiba citeva milioane pierdere si sa intelega ce inseamna piata din Romania.
Miine, in loc sa cumpar un trandafir care este de provenienta Olanda, voi cumpara niste flori de cimp care sint de pe plaiuri mioritice.... iar la primavara ....adio lalele, zambile, etc...
Asta va fi atitudinea mea!
Good bye Holland ... stay there in your green shit!!!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)