Drumul spre casa....de acolo unde nu e acasa

Fara sa vreau de cite ori vin de acolo, pe drum, ma napadesc multe ginduri si milioane de  imagini imi trec prin fata ochilor ca si cum as trai intr-o realitate paralela. E ca si cum Asimov s-ar juca cu mine si in joaca lui m-a pus pe masa aceea din nuvela aceea in acre oamenii erau doar niste jucarii pentru niste alti oameni care la rindul lor erau si ei niste simple jucarii...

Pe drumul catre acasa cind vin de acolo unde acasa nu e acasa sint alt om si sint napadit de dialoguri pe care nu le am cu nimeni decit cu mine. Pe drumul spre casa imi aduc aminte toate intrebarile care mi-au fost puse si imi vin in minte toate raspunsurile pe care nu le-am dat sau mi-a fost frica sa le dau. De cele mai multe ori ma razboiesc si ma cert cu cineva si ii dau replici dure, sint vehement in afirmatii ca apoi sa cad intr-o blegeala si stare de lehamite cind imi dau seama cit de mic si neinsemnat sint eu pe aceasta masa unde altii se joaca cu mine...

Drumul spre casa de acolo unde nu e acasa nu este niciodata usor. Este un drum greu, lung, apasator. Este un drum in care, daca pedala acceleratiei ar putea sa plinga sau sa tipe, sint sigur ca ar fi foarte indreptatita sa o faca. Este un drum care mereu este mai scurt dar mereu este mai lung si mai greu de facut iar de fiecare data pe drumul acesta vad ca realitatea este alta si nu este cea pe care o vad eu de acasa.

Am vrut sa va transmit un pic din emotiile si trairile mele cind ma intorc de la Valea Screzii. Nu pot plinge pentru ca nu pot. Pentru ca nu am fost invatat sa pling si pentru ca nu imi curg lacrimile. Sint de cele mai multe ori mut de lacrimi si am acel nod in git care imi spune ca lacrimile mele s-au terminat inainte ca ele sa vina. Mi-e teama ca daca o sa pling nu o sa ma mai pot opri si ca plinsul meu nu va ajuta pe nimeni, nici chiar pe mine.

Valea Screzii - oct 2011

Simbata am fost la Valea Screzii. In afara de evenimentul media creat in jurul focului din noaptea zilei de 13 decembrie 2011, ce coincidenta amara chiar de ziua mea...., lucrurile acolo merg inainte si oamenii de acolo care sint demult obisnuiti cu greutatile incearca sa isi reconstruiasca viata si sa o duca mai departe. 

Valea Screzii - dec 2011

Sala de mese - oct 2011

 

Sala de mese ...de campanie - dec 2011

Sala de mese - dec 2011

Sint bucuros si dezamagit de acele televiziuni (teleVIZUINI cum le mai spun eu) care pina acum nu au reusit sa descopere acest asezamint. I-as intreba daca au imagini de acum 2 ani, 3 ani, 1 an...3 luni de acolo? Sint sigur ca nu filmate de ei, cu mici exceptii. Dar cind au simtit evenimentul, extraordinarul sau senzationalul (din coltul ecranului) au venit repede sa arate lumii ca ei sint acolo unde se intimpla lucrurile. Unde ati fost domnilor cind acesti oameni nu aveau cartofi si ceapa sau nu aveau lemne de foc sau nu aveau polistiren sa isi izoleze casele sau nu aveau boiler de apa calda sau nu aveau ... zahar, ulei, faina ... deoarece asta nu se poate scrie cu litere de-o schioapa in coltul ecranului sau pe burtiera... Dar ma bucur ca in ceasul al 12-lea au venit si sint rezultate vizibile si pozitive.

Acum sint bucuros pentru ca acolo copii vor avea, cel putin o vreme pina uitarea si senzationalul va fi disparut, un pic mai mult si un pic mai bine decit pina acum. Sint convins ca si ei stiu asta. Nu e prima data cind vine cineva, pleaca si ... nu mai vine. Unora li s-a intimplat asta chiar cu familia sau mai rau cu parintii....




 Ma bucur pentru ca am intilnit acolo oameni care faceau voluntariat pentru ca asa li s-a parut normal, nu pentru ca e trendy sau fancy sau pentru ca i-a obligat cineva, si imi pare bine ca lumea s-a mobilizat asa cum s-a mobilizat. Nu stiu daca e vre-o ratiune care a contribuit la acest lucru dar sper sa ii tina mai mult decit un sezon.

Ma opresc aici caci imi dau seama ca dialogurile mele din masina, cu mine, tind sa treaca pe hirtie si nu e bine.

Viata continua in Valea Screzii

Voi mai face insa un gest. Le voi multumi aici tuturor celor care s-au implicat si care au donat si au trimis un pic sau mai mult catre Valea Screzii prin intermediul caravanei organizate  simbata dimineata. Nu le voi da numele pentru ca nu stiu daca vor acest lucru. Le voi multumi insa pe grupuri: Asociatiei ClubFORD, membrilor formului ClubFORD, colegilor din PMI, colegilor de la cursul PM, colegilor de la birou, colegilor din liceu, colegilor din facultate, prietenilor mei si colegilor si prietenilor acestora.

Ne mai vedem pe drumul de intoarcere, din nou, in ianuarie ca o continua atitudine a mea si a unora dintre noi ....nu stiu insa cite televiziuni vor mai fi atunci acolo...SENZATIONAL!